Accidente Live

Circulație închisă pe Transfăgărășan și Transalpina

La nivelul ţării există cinci drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv:

– DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 34 şi 79, până la finalul lunii mai 2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;

– DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;

– DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până la data de 31 decembrie 2018, din cauza alunecărilor de teren, căderilor de copaci și cedărilor de terasament;

– DN12B Târgu Ocna – Slănic Moldova (judeţul Bacău) – este întreruptă circulaţia în zona oraşului Târgu Ocna, la km 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi la apariţia multor fisuri la partea carosabilă. Traficul este deviat prin interiorul oraşului Târgu Ocna, pe următoarea rută ocolitoare: DN 12A km 103+000 – str. 1 Mai – str. Raducanu – str. Podu de Fier – str. Tisesti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecție cu DN 12B km 2+000 și retur.

– DN 17D (Valea Mare – Int. DN18 km 189+315) între Rodna (Bistrița) și Cârlibaba (Suceava), drum închis circulației publice pe perioada de iarnă, restricția fiind prelungită.

TRANSFĂGĂRĂȘAN

Şoşeaua TRANSFĂGĂRĂŞAN se află pe Drumul Naţional 7C (152 km) şi leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoşeaua ajunge la altitudinea maximă de 2042 metri la Bâlea Lac.

Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren ş.a.

În perioada 28 octombrie 2017 – 30 iunie 2018, DN 7C – TRANSFĂGĂRĂŞAN este ÎNCHIS pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu). Porţiunea închisă se redeschide circulaţiei începând cu 1 iulie.

Drumul este în continuare DESCHIS circulaţiei publice pe următoarele sectoare:
– Jud. Argeş – din localitatea Bascov până la Piscu Negru (km. 104);
– Jud. Sibiu – de la intersecţia cu DN 1 (km. 151 + 955) până la Cabana Bâlea Cascadă (km. 130+800)

De la Cabana Bâlea Cascadă se poate urca la Bâlea Lac cu telecabina.

Articole asemănătoare

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.